Ce este BPA și cum afectează sănătatea ta: tot ce trebuie să știi

 bpa

BPA-ul este o substanță întâlnită, cel mai frecvent, în recipientele din policarbonat și care poate să aibă efecte devastatoare asupra organismului nostru, dar și asupra mediului înconjurător. Eliminarea completă a acestui compus din viața noastră este aproape imposibilă, însă poate fi minimizată sau prevenită.

În articolul pe care l-am pregătit, vom oferi informații despre Bisfenolul A, despre efectele lui asupra sănătății, dar și despre cum poate fi evitat.

Ce este BPA?

ce este bpa

Bisfenolul A, cunoscut și ca BPA, este o substanță chimică produsă la scară largă și utilizată în fabricarea materialelor plastice din policarbonat. Acesta este prezent în diverse produse, cum ar fi ferestrele rezistente la spargere, ochelarii, sticlele de apă și rășinile epoxidice folosite pentru acoperirea anumitor cutii metalice de alimente, blaturi de sticle și țevi destinate transportului apei.

Cum intră BPA în organism? 

cum intra bpa in organism

Principala sursă prin care BPA-ul poate să intre în organismul uman este dieta. Această substanță poate fi întâlnită și în aer, apă sau praf, însă cantitatea este una mai redusă decât în cazul alimentelor.

Așadar, BPA-ul poate migra în hrana zilnică din foliile de protecție din rășină epoxidică folosite la acoperirea conservelor și a produselor de consum, cum ar fi vesela din policarbonat, recipiente de stocare a alimentelor, sticlele de apă și biberoanele pentru bebeluși. Gradul de migrare a BPA-ului depinde, în principiu, de temperatura lichidului sau a sticlei și nu neapărat de vechimea ei. De asemenea, BPA poate fi întâlnit în laptele matern.

Prezența BPA în produsele de uz casnic

Bisfenolul A este utilizat atât în sticlele de apă plată sau minerală fabricate din plastic, cât și în recipientele din plastic pentru apă și mâncare, materialele de construcții și echipamentele de protecție. Motivul pentru care această substanță este utilizată la scară largă este pentru că îi oferă plasticului din policarbonat rigiditate și o rezistență mai ridicată.

Pericolul asociat Bisfenolului A apare, totuși, în momentul în care sticlele de plastic din policarbonat sunt expuse la temperaturi ridicate sau când depășesc durata de viață recomandată. Expunerea directă la soare puternic, congelarea și apoi supunerea la temperaturi înalte pot crește riscul de migrare a BPA în apa îmbuteliată. În plus, depășirea termenului de valabilitate a sticlelor de plastic ar trebui să atragă atenția asupra siguranței apei îmbuteliate pe care o consumăm.

Efectele BPA asupra sănătății 

Expunerea la BPA poate să aibă numeroase efecte negative asupra sănătății noastre. În primul rând, aceasta a fost asociată cu apariția unor tipuri de cancer, precum cancerul ovarian, de sân, de prostată și de colon. În plus, prezența BPA-ului în organism poate reduce eficiența unor medicamente folosite în chimioterapie. Această asociere este îngrijorătoare, având în vedere răspândirea largă a BPA-ului în mediul înconjurător și în produsele de consum.

De asemenea, Bisfenolul A poate să afecteze grav fertilitatea atât la femei, cât și la bărbați. Ca fitoestrogen, această substanță interacționează cu receptorii de estrogen ai ambelor sexe, sporind inflamația și provocând leziuni celulare. În același timp, BPA-ul poate influența receptorii hormonali și poate contribui la acumularea de grăsime prin adipogeneză.

Inflamația indusă de BPA este legată și de creșterea nedorită în greutate și de dezvoltarea unor afecțiuni precum bolile de inimă și diabetul de tip 2. De asemenea, BPA poate afecta negativ alte tipuri de receptori hormonali, provocând diverse dereglări metabolice. În plus, BPA poate cauza deteriorarea mitocondriilor, structurile responsabile pentru producerea de energie în celule, ceea ce duce la stres oxidativ. Acest stres poate provoca inflamații cronice, ce se pot transforma în creștere în greutate, scăderea apetitului și dereglare hormonală. Astfel, expunerea la BPA este corelată cu un risc crescut de obezitate, boli cardiovasculare și diabet de tip 2.

Mai mult, BPA și alte materiale plastice pot cauza probleme medicale încă din copilărie, inclusiv malformații congenitale și alte complicații. Plasticul poate influența negativ dezvoltarea embrionului, fetusului sau copilului, având capacitatea de a traversa placenta și de a ajunge în laptele matern. Fetușii sunt vulnerabili la BPA, deoarece organismul lor nu are capacitatea de a-l descompune eficient. Expunerea prenatală la BPA poate cauza, astfel, probleme medicale, inclusiv un risc crescut de obezitate și boli metabolice.

Pentru a reduce expunerea la BPA, există diverse metode pe care atât oamenii, cât și companiile le pot adopta. De exemplu, se pot folosi ambalaje sigure și se pot face alegeri informate în privința produselor cumpărate. De asemenea, legislația prevede necesitatea obținerii unor autorizații de mediu care să limiteze efectele negative ale activităților comerciale asupra sănătății și mediului.

Cum să reduci expunerea la BPA

cum sa reduci expunerea la bpa

BPA-ul este un compus chimic prezent în multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. Deși eliminarea completă a acestuia nu este posibilă, putem adopta câteva strategii simple pentru a reduce expunerea la această toxină. În primul rând, este recomandat să înlocuim recipientele din plastic pentru apă și alimente cu recipiente fabricate din oțel inoxidabil sau sticlă, deoarece acestea nu conțin BPA și sunt mult mai sigure pentru sănătate.

De asemenea, este important să fim atenți la materialul din care sunt fabricate sticlele de plastic pe care le folosim. Trebuie să alegem doar sticle și recipiente din plastic care sunt etichetate ca fiind fără BPA. O altă măsură de precauție este să evităm consumul de apă din sticle de plastic care au fost expuse la soare pentru perioade lungi de timp sau care au fost congelate, deoarece aceste condiții pot favoriza eliberarea BPA în apă.

Un alt aspect de care trebuie ținut cont este verificarea termenului de valabilitate al sticlelor de apă plată sau minerală, pentru a ne asigura că nu folosim recipiente care au depășit această dată. De asemenea, este bine să evităm reutilizarea sticlelor de plastic, deoarece acestea pot deteriora în timp și pot elibera Bisfenolul A în apă. Achiziționarea unei sticle din oțel inoxidabil sau din sticlă, pe care să o reumplem cu apă filtrată, reprezintă o soluție eficientă. Aceasta nu doar că asigură consumul unei ape mai sănătoase, fără urme din această substanță, dar contribuie și la economisirea banilor pe termen lung. În plus, consumul de apă filtrată de la robinet, în locul apei îmbuteliate, poate reduce expunerea noastră la BPA și la alte substanțe nocive.

Plasticul policarbonat, care conține BPA, este răspândit în multe aspecte ale vieții moderne datorită costului său scăzut, reciclabilității și greutății reduse. Cu toate acestea, putem reduce expunerea la acest compus și efectele sale negative asupra sănătății prin achiziții conștiente și renunțarea la comoditatea recipientelor de plastic. 

Așadar, BPA-ul este unul dintre cele mai periculoase substanțe cu care corpul nostru ia contact, zi de zi. Înlocuirea sticlelor din policarbonat cu unele reutilizabile, dar și găsirea unor alte soluții pentru păstrarea alimentelor poate să reducă efectele devastatoare ale Bisfenolului A asupra organismului nostru.